LETOPISÉŢ, letopiseţe, s.n. 1. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. şi: letopíseţ] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ.
Vezi DEX...
"Letopiseţ", înseamnă literal în limba slavonă, "(de)scrierea anilor" ("lĕto"=vară cu sensul de an şi "pĩsĩcĩ"=scriere) Limba slavonă a fost folosită în cancelariile domneşti şi în biserici, în ţările române în evul mediu şi renaştere. Alfabetul slavon s-a folosit în ţările române până în secolul XIX.
Există câteva leopiseţe româneşti, bulgăreşti şi ruseşti, pentru că în aceste ţări se folosea limba slavonă, Turcii nu aveau letopiseţe ci cronici pentru că nu scriau în slavonă, iar tătarii nu prea se omorau cu scrisul în nici o limbă
.
Ungurii au şi ei câteva cronici în latina medievală, cea mai importantă pentru noi este Cronica Pictată de la Viena, pentru cei interesaţi se poate descărca de aici => http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronica_pictat%C4%83_de_la_Viena